Sinteză. Sistemul de sănătate al României este organizat pe baza asigurărilor sociale de sănătate, model consacrat în 1997 prin Legea nr. 145/1997 și consolidat ulterior prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Acest model, similar celor practicate în Germania și Franța, presupune că asigurații cotizează la un fond comun, gestionat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar fondurile acoperă serviciile medicale furnizate de unitățile sanitare. Sistemul cuprinde peste 370 de spitale (publice și private), peste 12.500 de medici de familie, circa 80.000 de medici în total și peste 135.000 de asistenți medicali, deservind o populație de circa 19 milioane de locuitori. Cheltuielile totale cu sănătatea reprezintă circa 5,5-6% din PIB anual, semnificativ sub media UE (peste 9-10%) și sub statele membre cu sisteme de sănătate consolidate. Această subfinanțare cronică determină multe dintre problemele structurale ale sistemului: salariile medicilor istoric reduse (corectate parțial în 2018), infrastructura învechită în multe spitale, deficitul de personal în anumite specialități. PNRR oferă investiții fără precedent (peste 2,5 miliarde euro) pentru modernizare. Articolul analizează arhitectura sistemului și principalele componente.

1. CNAS și sistemul de asigurări sociale

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este instituția care administrează Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, principala sursă de finanțare a serviciilor medicale din România. CNAS funcționează prin structuri teritoriale (casele județene de asigurări de sănătate) și încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale (spitale, medici de familie, ambulatorii, farmacii, laboratoare). Cota contribuției la sistemul de asigurări este de 10% din veniturile salariale, plătită integral de angajat (din veniturile sale brute). Persoanele autoasigurate (PFA, profesii liberale) plătesc o cotă similară pe veniturile lor.

Categoriile de persoane fără obligația cotizării dar cu drepturi de asigurat includ: copii sub 18 ani și tineri în continuarea studiilor până la 26 de ani, pensionarii, șomerii înregistrați, persoanele cu dizabilități grave, beneficiarii ajutorului social, femeile însărcinate, persoanele care însoțesc persoane cu handicap. Aceste categorii reprezintă peste jumătate din populația țării și sunt finanțate prin transferuri de la bugetul de stat. Sistemul a fost criticat constant pentru sub-finanțarea cronică, generată de combinația dintre baza redusă de cotizanți (sub 6 milioane de salariați și autoasigurați pentru o populație de 19 milioane) și nivelul rezonabil dar insuficient al cotei.

2. Ministerul Sănătății: politica publică sanitară

MS are în subordine câteva instituții importante: Direcțiile de Sănătate Publică Județene (DSP-uri, 42 la număr), responsabile cu sănătatea publică la nivel teritorial; Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), care reglementează piața farmaceutică; Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), cu rol de cercetare epidemiologică și de supraveghere a stării de sănătate; institute naționale de specialitate (Cantacuzino pentru microbiologie și vaccinuri, Matei Balș pentru boli infecțioase, Institutul de Cardiologie, Institutul Oncologic și altele). Conducerea MS este una dintre cele mai instabile poziții guvernamentale din România, cu peste 15 miniștri din 2010 încoace, ceea ce afectează continuitatea reformelor.

3. Spitalele și unitățile sanitare cu paturi

Rețeaua spitalicească a României cuprinde peste 370 de spitale, cu peste 130.000 de paturi. Spitalele se clasifică pe niveluri ierarhice: spitale republicane (cu jurisdicție națională, dintre care unele sunt institute), spitale județene de urgență (în fiecare reședință de județ), spitale municipale și orășenești, spitale comunale (puține, în comune mai mari). În plus, există spitale private (circa 100), care s-au dezvoltat semnificativ după 2007, cu capacitate combinată în creștere. Sectorul public deține majoritatea capacității spitalicești, dar sectorul privat câștigă teren mai ales pentru anumite specialități (chirurgie estetică, oftalmologie, stomatologie, fertilizare in vitro, anumite proceduri cardiologice).

Diversificarea capacităților între spitale produce inegalități în accesul la îngrijiri. Spitalele republicane mari (Floreasca, Universitar București, Elias, Bagdasar-Arseni, Marie Curie pentru copii) și spitalele județene din orașele mari (Cluj, Iași, Timișoara, Constanța) au dotări și personal mai bun decât spitalele din orașele mici. Această inegalitate determină fluxuri masive de pacienți spre marile spitale, cu liste de așteptare prelungite și cu presiune crescândă asupra capacității. Reforma rețelei spitalicești prin PNRR include construirea a trei spitale regionale noi (la Cluj, Iași, Craiova) cu finanțare combinată din PNRR și BEI, și modernizarea a sute de spitale existente, cu impact așteptat asupra echilibrării accesului teritorial.

4. Finanțarea sub potențial: deficitul cronic

Finanțarea sistemului de sănătate este una dintre cele mai persistente probleme structurale. Cheltuielile totale (publice și private) cu sănătatea reprezintă circa 5,5-6% din PIB în România, sub media UE de 9-10% și departe de țările membre cu sisteme de sănătate consolidate (Germania 11-12%, Franța 11-12%, Suedia 11%). Cheltuielile publice cu sănătatea (excluzând cheltuielile private directe ale cetățenilor) sunt și mai modeste, sub 4,5% din PIB. Acest deficit structural produce multiple efecte: salariile personalului medical istoric mici (deși corectate parțial prin reformele 2018), infrastructura învechită în multe spitale, listele de așteptare prelungite pentru anumite intervenții, lipsa unor medicamente sau echipamente.

Cheltuielile private cu sănătatea, plătite direct de cetățeni, reprezintă circa 20% din total, cu pondere ridicată comparativ cu media UE (15%). Aceste plăți acoperă: medicamente parțial neacoperite de asigurare, consultații la medici privați, intervenții în clinici private, plățile informale către personalul medical (fenomen documentat, deși în declin), dispozitive medicale. Ponderea ridicată a plăților directe afectează echitatea sistemului, cu impact mai mare asupra persoanelor cu venituri reduse. Reforma finanțării sănătății, cu apropierea progresivă de mediile europene, este una dintre prioritățile cele mai presante ale politicii publice românești.

5. Personalul medical: deficit și migrație

Personalul medical din România cuprinde circa 80.000 de medici, peste 135.000 de asistenți medicali și mii de alte categorii (farmaciști, dentiști, fizioterapeuți, asistenți sociali medicali). Densitatea medicilor (circa 3,2 medici la 1.000 de locuitori) este aproape de media UE, dar distribuția teritorială și pe specialități este foarte inegală. Marile orașe (București, Cluj, Iași, Timișoara) concentrează mulți medici, în timp ce orașele mici și mediul rural au deficit important. Anumite specialități (medicina de familie, anesteziologie, medicină de urgență, pediatrie, neonatologie) au deficit cronic.

Migrația personalului medical spre Europa de Vest a fost una dintre cele mai mari pierderi structurale ale sistemului românesc de sănătate. Începând cu 2007 (aderarea la UE și libera circulație), mii de medici români au plecat să lucreze în Germania, Franța, Marea Britanie, Belgia, Italia. Sondajele estimează că peste 25.000 de medici români activează în alte state UE, echivalentul a 30% din corpul medical din țară. Reforma salarială majoră din 2018 (Legea nr. 153/2017, aplicată pentru personalul medical din 2018) a corectat o parte din deficit, cu salarii medicale care au devenit competitive cu mediile europene pentru anumite categorii. Această reformă a redus semnificativ ritmul migrației, dar atragerea înapoi a celor plecați este lentă. Construirea unei piețe a muncii sanitare atractive pentru profesioniștii români rămâne agenda continuă a politicii sanitare.

SURSE PRINCIPALE

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

CNAS, Raport anual 2024-2025.

Ministerul Sănătății, Raport de activitate 2024-2025.

INSP, Starea sănătății populației României 2024-2025.

Eurostat, Healthcare expenditure Romania 2024.

OECD, Health at a Glance Romania 2024.

PNRR Romania, Componenta C12 Sănătate 2021-2026.