Sinteză. Există o întrebare pe care orice angajat și-o pune la un moment dat: de ce câștig atât de puțin față de un coleg dintr-o firmă similară din Germania? Răspunsul complet nu este doar că firmele românești sunt zgârcite sau că statul taxează prea mult, ci că productivitatea muncii în România rămâne, în medie, semnificativ sub cea din Europa Occidentală. Productivitatea muncii, adică valoarea adăugată generată de un angajat pe oră lucrată, este fundamentul pe care se construiesc toate salariile dintr-o economie. O firmă care produce cu aceleași resurse de trei ori mai multă valoare față de concurentul său poate plăti salarii de trei ori mai mari și tot să rămână competitivă. Una care plătește salarii de trei ori mai mari, dar produce la fel ca înainte, intră rapid în pierdere. Articolul de față explică această relație fundamentală, arată unde se situează România și ce trebuie să se schimbe pentru ca salariile să poată crește durabil.

1. Ce este productivitatea muncii și cum se calculează

Productivitatea muncii se definește, în forma sa cea mai clară, ca raportul dintre valoarea adăugată produsă și numărul de ore lucrate. Eurostat calculează și publică acest indicator pentru fiecare stat UE, exprimat fie în termeni absoluți (euro per oră lucrată), fie ca indice față de media UE-27 (unde media este 100). O țară cu un indice de 78 produce, per oră lucrată, 78% din ceea ce produce media europeană. Aceasta este situația României în 2024: circa 78 pe acest indice, față de aproximativ 45 în 2000. Saltul este remarcabil, de 33 de puncte în 24 de ani, dar decalajul față de lideri rămâne considerabil.

Este important să înțelegem că productivitatea muncii este o medie care ascunde disparități enorme. Sectorul IT românesc, cu venituri de 7+ miliarde euro și circa 150.000 de angajați, generează o productivitate per angajat comparabilă cu Germania sau Olanda. Industria auto de vârf (Dacia, Ford, Continental, Bosch) operează la standarde de productivitate internaționale. Agricultura de subzistență cu milioane de gospodării mici, birocrația publică supradimensionată sau comerțul informal trag media în jos. Aceasta este dualitatea structurală a economiei românești, vizibilă în orice statistică de productivitate.

2. Relația cu salariile: formula de aur a economiei

Formula de aur a sustenabilității salariale este una dintre cele mai clare din macroeconomie: salariile pot crește durabil atât timp cât cresc cel puțin în același ritm cu productivitatea. Dacă salariile cresc mai rapid decât productivitatea, firmele au costuri mai mari per unitate produsă, reduc angajările, cresc prețurile sau relocă producția în țări mai ieftine. Dacă salariile cresc mai lent decât productivitatea, angajații primesc o cotă mai mică din valoarea pe care o generează, inegalitatea crește și consumul intern se temperează.

România a avut episoade clare de rupere a acestei formule. Boomul salarial din 2017-2019, când salariul minim a crescut cu 50-60% iar salariile bugetarilor aproape s-au dublat, a depășit cu mult creșterile de productivitate din acei ani. Competitivitatea externă a României s-a deteriorat, deficitul de cont curent s-a adâncit, și inflația a crescut. Aceasta a fost o creștere a standardului de viață parțial iluzorie: salariile au crescut nominal, dar economia a acumulat dezechilibre care s-au plătit ulterior prin inflație ridicată și consolidare fiscală dureroasă.

Prin contrast, creșterile salariale din sectorul IT din 2015-2022 au fost sustenabile tocmai pentru că productivitatea sectorului creștea simultan sau mai rapid: o firmă de software care câștigă mai mulți clienți internaționali și produce produse de o calitate mai mare poate plăti salarii mai mari, deoarece creează mai multă valoare. Germania, liderul european al sustenabilității salariale, a reușit între 2005 și 2019 să mențină creșterile salariale ușor sub creșterile de productivitate, câștigând competitivitate în exporturi și construind rezerve fiscale.

3. Factorii care cresc productivitatea: o hartă a reformelor necesare

Productivitatea muncii crește prin trei mari categorii de intervenții. Prima este investiția în capital fizic: o mașinărie mai modernă, un utilaj mai performant, un sistem software mai bun permit unui muncitor să producă mai mult în același timp. Aceasta este investiția de capital a firmelor, stimulată de mediul fiscal favorabil, de dobânzi rezonabile și de certitudinea legislativă. România are o rată a investițiilor totale de circa 25-27% din PIB, o valoare decentă, dar cu o calitate variabilă: investițiile în construcții rezidențiale (care adaugă valoare imobiliară, dar cresc puțin productivitatea economică) au dominat față de investițiile în utilaje de înaltă tehnologie sau în robotică industrială.

A doua categorie este investiția în capital uman: educație, formare profesională, sănătate. Un muncitor mai bine instruit, mai sănătos și cu competențe actualizate produce mai mult. România cheltuiește circa 3,5% din PIB pe educație (față de o medie UE de 4,7%), una dintre proporțiile cele mai mici din UE, și rezultatele se văd: deficite de competențe în sectoare tehnice, abandon școlar ridicat, și o pondere mare a populației cu competențe digitale de bază sau sub baza. Fiecare an de educație suplimentară a unui angajat generează, în medie, o creștere a productivității individuale de 8-10%, conform studiilor OCDE.

A treia categorie este calitatea organizațională și managerială: cum sunt organizate procesele de producție, cum sunt luate deciziile, cât de bine sunt aliniate stimulentele între manageri și angajați. Firmele multinaționale care au adus în România standardele lean manufacturing (Renault-Dacia, Bosch, Continental) au crescut indirect productivitatea și a furnizorilor locali, prin cerința de conformare cu standardele de calitate. Firmele românești mici și medii, cu structuri manageriale informale și rezistente la schimbare, rămân o zonă de productivitate scăzută.

4. Sectoarele cu productivitate înaltă versus cele cu productivitate scăzută

Harta productivității în economia românească este extrem de inegală. La polul înalt se află IT-ul și serviciile software, unde un specialist senior generează o valoare adăugată de 150.000-200.000 de euro pe an, echivalentul a 5-7 angajați din sectoarele tradiționale. Serviciile financiare și asigurările, industria farmaceutică, industria auto de componente premium și sectorul energetic contribuie cu productivitate peste medie. Aceste sectoare reprezintă baza creșterii economice calitative a României.

La polul scăzut se află agricultura de subzistență, care angajează oficial 20-25% din forța de muncă, dar contribuie cu mai puțin de 5% din PIB, adică o productivitate per angajat de 4-5 ori mai mică decât media economiei. Birocrația publică, cu supradimensionare cronică și evaluare a performanței slabă, este un alt sector cu productivitate redusă. Industria textilă și de confecții, deși importantă social (angajează mai ales femei din zone semi-rurale), operează cu marje și productivitate mici, vulnerabilă la concurența din Asia.

5. Traseul convergentei: de la 78% la 90% din media UE în 2030

Prognozele instituțiilor internaționale sugerează că Romania poate ajunge la 85-90% din media UE ca productivitate a muncii (și implicit ca PIB per capita în PPS) până în 2030, dacă reformele structurale sunt implementate. Aceasta ar fi o realizare istorică, echivalentul saltului Poloniei sau al Cehiei din ultimele două decenii. Condițiile sunt: continuarea investițiilor în educație și formare profesională (inclusiv reconversia forței de muncă din sectoarele în declin), atragerea de ISD în sectoare de înaltă valoare adăugată (tech, pharma, energie curată, apărare), digitalizarea administrației publice (care crește indirect productivitatea economiei prin reducerea costurilor de conformitate ale firmelor) și absorbția eficientă a fondurilor europene (care finanțează infrastructura fizică și umană a productivității).

Convergența productivității cu Europa Occidentală este, în ultimă instanță, singura cale sustenabilă spre salarii europene pentru toți românii. Majorările administrative de salarii cresc veniturile astăzi, dar erodează competitivitatea și cresc inflația mâine. Creșterile organice ale productivității, rezultate din investiții, inovare și educație, cresc veniturile durabil, fără a genera dezechilibre. Aceasta este diferența dintre dezvoltarea pe datorie și dezvoltarea autentică.

SURSE PRINCIPALE

Eurostat, Labour productivity per hour worked, 2024.

OCDE, Romania Productivity and Competitiveness Review, 2025.

INS, Conturile naționale și indicatori de productivitate, 2025.

Comisia Europeană, European Competitiveness Report 2025.

BNR, Raport anual 2024, secțiunea privind competitivitatea.

McKinsey Global Institute, The Future of Work in Romania, 2024.